Cuprins

Lecția 4: Rotații. Sortarea numerelor

Lecție recapitulativă - sfârșit de modul

* Recapitularea se va desfășura în mare parte sub formă de jocuri online care verifică exact subiectele parcurse de noi într-o manieră interactivă și distractivă. ^_^

Exerciții

1. Primul joc se referă la numere pare și impare , la care se adaugă atenția și coordonarea ta. Evy trebuie să adune oasele cu numere pare ( even înseamnă număr par), iar Ody pe cele impare ( odd înseamnă număr impar). Primul cățel sare folosind tasta dreapta , iar cel din urma lui sare dacă apeși pe stânga . Când ambii adună numărul necesar de oase (corecte), nivelul crește. Pentru a juca, dă click aici: Evy și Ody.

2. Al doilea exercițiu continuă cu detaliile referitoare la numerele pare și impare. Sunt 5 moduri, încearcă-le pe toate. Par și impar

3. Continuăm cu numerele și cu partea de multiplii / divizori . Următorul joculeț te pune să alegi un număr și să răspunzi la câteva întrebări despre acesta. Pe baza răspunsurilor tale (care trebuie să fie corecte), el va ghici numărul. Întrebările sunt în engleză, dar sunt ușoare. Orice nu cunoști, trainer-ul îți va traduce. Ca să intri în joc, dă click aici numere, apoi pe Numbers .

4. Să ne amintim puțin și de unghiuri . Lecția trecută am văzut ce este un raportor și cum se folosește ca să determinăm măsura unui unghi. Acum, pentru că ne-am obișnuit cu noțiunile, să vedem dacă reușești să aproximezi măsura unui unghi și fără raportor. :-D Cu cât te apropii mai mult de numărul corect, cu atât primești mai multe banane.

Apasă aici Banane și te poți juca după ce mai apeși și pe Start .

5. Dacă avem proaspete în minte și unghiurile, putem să ne jucăm următorul joc: avem de sortat 8 forme geometrice după câte unghiuri drepte au (pe toate; cel puțin unul, dar nu toate; niciunul).

Măsura unui unghi drept este de 90 de grade .

Jocul se află la link-ul forme geometrice.

6. Mai punem puțin atenția la treabă cu câteva secvențe de imagini care trebuie așezate în ordine logică și cronologică. Fii atent la detalii și selectează un nivel avansat la cele care permit acest lucru, deoarece secvențele de la primul nivel ți se vor părea foarte ușoare. :-)

Găsiți joculețele aici: secvențe.

7. În timpul care a mai rămas, deschide Turtle și desenează o imagine complexă, folosind noțiunile învățate, apoi explică-i trainer-ului ce rotații ai folosit și de ce.

8. Dacă mai ai la dispoziție timp, încearcă să-ți încerci puterile magice. Testează-ți măreția de aici Ghicește numărul!.